Simplificarea procedurilor şi reducerea numărului de documente necesare pentru efectuarea exportului.
Implementarea pe deplin a sistemului de declarare vamală electronică la export și import.
Reducerea barierelor administrative la export, cu accent pe producătorii mici și mijlocii.
Prin Legea nr. 324 din 23.12.2013, au fost operate modificări şi completări la art. 1842 „Proceduri simplificate de vămuire”şi 1952 „Agentul economic autorizat” al Codului vamal. Pentru punerea în aplicare a procedurilor respective a fost elaborată şi aprobată HG nr.647 din 07.08.2014.
Procedura simplificată de vămuire permite declararea mărfurilor prin:
- procedura declaraţiei incomplete – permite SV să accepte o declaraţie care nu conţine toate datele sau care nu este însoţită de toate documentele necesare;
- procedura declaraţiei simplificate – permite ca mărfurile să fie plasate sub un regim vamal la prezentarea declaraţiei simplificate, cu prezentarea ulterioară a unei declaraţii suplimentare;
- procedura de vămuire la domiciliu – permite ca plasarea mărfurilor sub un regim vamal să se desfăşoare la sediul declarantului.
La rândul său, titularul certificatului AEO este supus unui număr mai mic de controale fizice şi documentare decât ceilalţi agenţi economici. La sfârşitul anului 2015 titulari de certificate AEO erau 97 agenţi economici. SV a dezvoltat capacitățile de a selecta pentru control fizic doar tranzacțiile suspecte de fraudă și evaziuni fiscale și să le direcționeze pe culoarul roșu pentru efectuarea controlului detaliat, în baza analizei de risc. Astfel, s-a redus ponderea controlului vamal fizic (culoarul roșu) de la 50% în 2009 până la 14,8% în 2015 la import şi 2% la export.
În cadrul agendelor ANB, asociațiile de business din Republica Moldova au propus o serie de soluții pentru ameliorarea problemelor legate de procedurile necesare pentru efectuarea exportului:
- Reducerea numărului de documente pentru efectuarea exportului
- Reducerea timpului necesar pentru efectuarea operaţiunilor de export
- Introducerea Ghişeul Unic pentru operaţiunile de export
- Aprobarea listei mărfurilor la care se aplică proceduri vamale simplificate
- Transferul controalelor la punctele interne şi cele de destinaţie, pentru reducerea presiunii asupra frontierelor
- Introducerea posibilității de a trimite din timp documentele pentru efectuarea procedurilor vamale; - Posibilitate reală ca fiecare agent economic să poată calcula pe cont propriu plăţile vamale (sau calculul în prealabil al plăţilor vamale de către Serviciul Vamal).
- Armonizarea și adaptarea practicii de control vamal la legislaţia şi practica europeană
- Eliminarea plății pentru cântărirea mijloacelor de transport (păstrarea sa doar în cazul devierii de la parametrii stabiliţi în legislaţie).
Prin HG nr. 279 din 20.05.2015 a fost redus numărul de acte necesare pentru declararea mărfurilor în vamă (atât la export, cât şi la import) până la trei acte (factura, documentul de transport şi actul permisiv, dacă pentru mărfurile declarate legislația prevede prezentarea unor licențe sau autorizații). Datorită acestor modificări, majoritatea operațiunilor de import /export care sunt vămuite pe culoarul verde (peste 90% de declarații vamale la export și peste 60% la import) pot fi declarate de agenții economici în baza doar a trei acte. Alte acte suplimentare se solicită doar în baza analizei de risc pentru confirmarea datelor indicate in declarația vamală.
Pe parcursul anilor 2014-2015 a continuat implementarea conceptului de vămuire electronică la export/ import. La sfârşitul anului 2015, ponderea declaraţiilor electronice în totalul declaraţiilor la export a constituit cca. 61%. La data de 1 martie 2015 a fost lansată procedura de import electronic al mărfurilor la toate posturile vamale. Ponderea importului perfectat electronic la finele anului 2015 a constituit cca. 6%.
Pe parcursul anului 2015, durata medie a controlului vamal a fost de 7 minute pentru culoarul verde (ţinta - 20 minute); 63 minute pentru culoarul galben (ţinta – 90 minute). În conformitate cu raportul Băncii Mondiale “Cost of Doing Business 2015”, timpul necesar pentru perfectarea unei operaţiuni de import în anul 2015 a fost de 1,5 zile (1,9 zile în 2011), iar costul – 136 $ (144 $ în 2011). Pentru perfectarea unei operaţiuni de export costurile respective în 2015 au fost de 2,1 zile şi 37 $ (1,6 zile şi 85 $ în anul 2011).
Prin HG nr. 279 din 20.05.2015 a fost redus numărul de acte necesare pentru declararea mărfurilor în vamă (atât la export, cât şi la import) până la trei acte.